Prapastie
Iti intisesem mana; te zbateai cumplit si plangeai; priveai la prapastia nesfarsita de care nu te despartea decat desprinderea mainii; strangeai cu disperare in pumni firele de iarba care-ti erau ultim suport… Urlam ca o nebuna: “Prinde-ma de mana! Te implor, ai incredere! Te iubesc!” Printre suspine sacadate imi spuneai, tinand ochii strans inchisi: “Nu pot, nu vreau sa fiu povara bratelor tale!” Stiam ca erau ultimele clipe, dar speram…
N-ai stiut ca pumnii meu strangeau si ei fire de iarba… La fel ca si pe tine, doar ele ma ajutau sa nu cad in prapastia mea… N-ai stiut ca strangerea de mana ne-ar fi salvat pe amanoi…
