Fara de voi
Cum? Mor oameni? Dar cine ii naste, daca nu o imbolnavita incredere incapatanata in existent lor? Cui ii trebuie cine?
Suntem fiinte sociale? Intr-o lume in care socialul reprezinta distrugerea repetata a frumosului (si, desigur, cine sunt eu sa definesc frumosul?) nimic nu pare mai ireal sau inexplicabil decat intovarasirea. Cine e frumos? Cine e dorit? Cine e demn?
Sau – dimpotriva – cine se poate masca mai bine? Cine manipuleaza? Cine e fanfaron?
Nu iubim. Suntem scarbosi pana la moarte intr-o lupta a raului asupra unui rau mai suportabil. Castigatorul reprezinta oricum invingerea. A unui om, a unui grup, a unei natii, a unei lumi. Tragic – a unei idei de umanitate: “N-au existat OAMENI, dar exista teoria UMANITATII…” Suntem monstri, iar acest lucru ne bucura. Suntem mandri ca suntem monstri si nu ne intrebam cu ce prêt platim ingenuncherea idealului. Mergem constant ascendent spre uratul pe care-l idolatrizam.
Imaginati-va o tinere de mana care nu cuprinde un iad… Ce sa vorbim de a cuprinde un rai? Noi nu stim asa ceva. Stim notiuni, nu simtim nimic. Niste boi! Niste nenorociti!
Incatusam in priviri suspicioase idealurile vecinilor nostri, iar ei ne umilesc inflacarat. Suntem uniti in deznadejdi. Redefinesc momentul nasterii – el reprezinta inceputul unei morti temporare.
Nu va vreau, ma! Nu va vreau pe nici unul! Baliti in chip de dumnezei pe visurile mele si am ajuns sa cred ca sunt bolnava in fata unei multimi de sanatosi. Si da, sunt bolnava. Dar in fata mea.
Cine e azi prostul care nu investeste toata energia in a-si ascunde cu orice pret ideile, daca acestea tin de frumos (Da, da… De frumosul in care EU cred….). Cine e azi naivul care inca mai crede in prietenie? Cine poate azi mentine sau construi, cu oricat de multa truda, o idée de mai bine? Cine, ma, cine?!
Cica sa fii OM. Neaparat cu majuscule! Azi voi sunteti oamenii, iar mie mi-e sila. Eu nu sunt om. Nu sunt ca voi, nu sunt de-al vostru. Sunt de-a mea. Eu, cu mine, pe mine, MA!
