Azi
Dupa o zi bogata, implinita (poate), dupa lungi plimbari de cutreierare a unor colturi de rai, dupa ce mi-au fost imprimate in suflet imagini si trairi, azi am ajuns la o concluzie… Trista? Nu. Imbucuratoare? Nu. O concluzie ca oricare alta (poate).
Fericirea se traieste si se rememoreaza in termeni de secunde sau, pentru norocosi, minute. Ea nu exista, nu se perpetueaza, nu se mentine, nu depinde de eforturi ori de dorinti. Vine in vizita uneori, atat de usor incat nu o poti gusta decat cand esti in mijlocul ei, pentru ca apoi sa plece la fel de repede, lasandu-te sec si mat. Vine in vizite scurte ca sa poti compara, ca sa stii cum ar putea fi, ca sa stii, apoi, ce inseamna lipsa ei.
Apare in mijlocul unei linisti de cripta ori al unei tulburari. Poate aparea intruchipata in constatarea trairii aceleiasi bucurii alaturi de o persoana draga, intr-o amintire ce te managaie, in zambetul persoanei pe care ai suparat-o, in increderea in realizarea visurilor din copilarie sau, pur si simplu, intr-o plasmuire de mai bine.
Fericirea se plateste. Probabil multi au spus-o, poate si mai multi au gandit-o si simtit-o. Se plateste cu lipsa ei. Esti fericit exact atata timp cat ai nevoie pentru a incepe sa crezi ca sentimentul ar putea, eventual, sa se permanentizeze. In momentul in care siguranta este un picut mai mare decat limita de mijloc, fericirea pleaca. Pleaca si te lasa cu ochii umezi, intr-un moment in care nu iti mai amintesti exact de ce continui sa razi, atata timp cat ai convingerea ca sentimentul pe care incepi sa-l traiesti nu este, cu siguranta, unul pe care ti-l doresti. Si apoi reincepe ciclul. Un ciclu care se reia de suficient de multe ori, dupa parerea mea, cat sa poti innebuni la sfarsitul vietii, presupunand ca acesta are bunul simt sa vina in jur de 60 de ani.
Intelepciunea consta, probabil, in a trai cu totul momentele de fericire atata timp cat esti in mijlocul lor, fara a te gandi ca vor trece, si a nu deznadajdui, ulterior, cand ele dispar, convingandu-te ca se vor intoarce. Vor reveni, oricum, probabil exact inainte sa cazi…
Sa nu ceri? Da, asta inseamna intelepciune. Sa nu ceri, sa nu astepti, sa nu cedezi… Sa nu crezi in altceva si altcineva in afara de tine.
Am ajuns azi la concluzia ca am, totusi, speranta ca la un moment dat as putea avea un oarecare grad de intelepciuneoleaca mai ridicat decat cel de ieri(poate)…
Trist? Nu. Imbucurator? Nu. O concluzie ca oricare alta….
